O tânără din Marea Britanie a murit după o supradoză de GHB, substanță cunoscută drept „drogul violului”

O tânără din Marea Britanie a murit după o supradoză de GHB, substanță cunoscută drept drogul violului
Publicat: 21/09/2013, 20:01
Actualizat: 09/09/2019, 10:38

O tânără mamă din Marea Britanie a murit după ce și-a administrat o supradoxă de GHB, substanță cunoscută drept „drogul violului”, scrie Daily Mail.

Shaunie Liddle, în vârstă de 19 ani, a fost găsită moartă în patul său la începutul lunii iunie. La scurt timp după, pe rețelele de socializare s-a propagat zvonul că ar fi fost înjunghiată. Poliția s-a văzut nevoită să transmită un comunicat prin care să îndemne populația să renunțe la speculațiile „dăunătoare și supărătoare”.

Testele de laborator făcute publice în timpul procesului au arătat că femeia a murit din cauza unei supradoze. Liddle și prietenul său au fost sfătuiți să folosească substanța ilegală pentru a adormi mai ușor. Cei doi au neglijat însă îndemnul la moderație și au consumat cantități foarte mari de GHB.

Prietenul tinerei a ajuns la spital în noaptea în care Liddle a decedat. Potrivit anchetatorilor, el a recunoscut că duceau o viață haotică și au început să folosească GHB pentru a se bucura de un somn mai odihnitor.

Instanța a stabilit că „amândoi au consumat voluntar o cantitate substanțială, mai mare decât ar fi fost cazul, ceea ce a dus la tragica moarte a doamnei Liddle”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO